Anatol Bigot de Saint-Quentin

Date personale
Anatol Bigot de Saint-Quentin
Anatol conte Bigot de Saint-Quentin ca general, 1904
Născut	7 martie 1849 Viena, Imperiul Austriac
Decedat	11 septembrie 1932, (83 de ani) Jadova Nouă, Cernăuți, Cernăuți, Ucraina
Părinți	[August conte Bigot de Saint-Quentin Henriette Isabella von Podstatzki-Prussinowitz und Thonsern
Căsătorit cu	Elena de Flondor
Copii	Douglas, Desideria, Frederic (Friedrich)
Cetățenie	Imperiul Austriac; România
Ocupație	ofițer
Studii	Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt
Activitate
A luptat pentru	Imperiul Austro-Ungar
Ani de serviciu	44
Gradul	Feldmarschalleutnant, apoi general de cavalerie (anterior Feldzeugmeister)
A comandat	Comandant interim al diviziei 11 dragoni comandant al regimentului K.u.K. boem de dragoni nr. 7
Decorații și distincții
Decorații	Comandor al Ordinului Național „Steaua României” Marea cruce al Ordinului Regal Victorian Ordinul Coroana de Fier de clasa 1 și 3 Medalia de merit militar Signum Laudis Crucea de Fier de clasa a 1-a Ordinul Regal al Prusiei „Vulturul Roșu” de clasa II șambelan imperial adevărat consilier secret imperial
Modifică date / text

Anatol conte Bigot de Saint-Quentin, botezat Anatole (n. 7 martie 1849, Viena – d. 11 septembrie 1932, Jadova, România Mare), a fost un ofițer de cavalerie din Armata Comună a Austro-Ungariei cu gradul de general de cavalerie (anterior Feldzeugmeister), șambelan imperial, adevărat consilier secret imperial și mare postelnic al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen din familia Bigot de Saint-Quentin.

Familia

Anatol s-a născut dintr-o familie nobilă franceză din Picardia, pomenită deja în secolul al XIV-lea. Bunicul său a fost Feldmarschalleutnantul și din 1840 divizionar la Sibiu François-Louis (Franz Ludwig) conte Bigot de Saint-Quentin (n. 25 noiembrie 1774, Marmoutier – d. 15 septembrie 1854, Viena), bunica Elise baroneasa von Ysselbach (n. 3 noiembrie 1779 - d. 17 ianuarie 1853). Tatăl său, maiorul imperial August (* 20 martie 1804, Radom – d. 18 decembrie 1848, Ciucea) a căzut tânăr pe timpul revoltei maghiare în bătălia de la Ciucea; mama sa a fost baroneasa Henriette Isabella von Podstatzki-Prussinowitz und Thonsern (n. 11 iulie 1816 – d. 30 martie 1903). Unchiul a fost renumitul general de cavalerie imperial habsburgic, Karl August Leopold (n. 12 iunie 1805, Neuburg an der Donau – d. 8 septembrie 1884, Kwassitz, Moravia), între altele și general comandor al Voivodinei Sârbești și Banatului Timișean precum și scriitor, pe care l-a moștenit.^[1]^[2]

Ulteriorul general s-a căsătorit la 3 iulie 1898 în Cernăuți cu Elena de Flondor (n. 22 noiembrie 1866, Cernăuți - d. 31 ianuarie 1930, Viena), strănepoata cavalerului Nicolae de Wassilko (n. 1759 - d. 1809) care moștenise de la tatăl ei George (1839-1917), căsătorit cu Aglaia de Goian, moșia Mega, iar Anatol a mai cumpărat moșiile din Jadova de la vărul Elenei, preotului-paroh Iancu de Goian.^[3] Soții au avut 3 copii: Douglas (n. 19 aprilie 1899 - d. 10 septembrie 1982), entomolog austriac, căsătorit cu Elisabeth von Wagner (1904-1985), Desideria (n. 2 iulie 1900 – d. 15 martie 1999), căsătorită cu Francisc conte Marenzi de Tagliuno i Talgate și Frederic Gheorghe (n. 4 octombrie 1906, Bratislava - d. 16 februarie 2000, Viena), inginer cu diplomă, căsătorit în 1953 la București cu profesoara Florica Mihăilescu (n. 10 aprilie 1910, Buzău - d. 8 martie 1987, București, înmormântată în Buzău). Familia s-a stins pe linia masculină, după ce numai Desideria a avut copii.^[4]^[5]

Conacul Mega pe la 1900
Conacul Jadova pe la 1900

Biografie

După ce a absolvit Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, una dintre cele mai prestigioase din Europa, tânărul Anatol a fost transferat pe 1 mai 1869 ca locotenent la regimentul K.u.K. de dragoni „Prinz Eugen von Savoyen” nr. 13 sub comanda Feldmarschalleutnant-ului baron Dobrženský von Dobrženitz. În anul 1883, pe atunci căpitan, a fost onorat cu titlul de șambelan imperial, iar pe ziua de 1 mai 1892 a fost numit maior și adjutant de aripă al împăratului Franz Joseph al Austriei.^[6]

La 1 noiembrie 1895, după trei ani și jumătate serviciu direct pentru împărat, a devenit locotenent-colonel și însărcinat cu comanda interimară de divizie la regimentul dragoni nr. 11, apoi, la 1 mai 1897, cu comanda regimentului K.u.K. boem de dragoni nr. 7 „Herzog von Lothringen“ (Duce de Lorena). În acest post a fost avansat la gardul de colonel în ziua de 1 noiembrie al anului.^[7]

La 17 martie 1903 a fost numit mare postelnic al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen, ulteriorul Feldmareșal și concomitent adevărat consilier secret.^[8] În această funcție a fost avansat la gradul de Generalmajor (1. Mai 1904).^[1] Cu prilejul vizitei arhiducelui Friedrich la Londra pe care generalul îl însoțise în exercitarea atribuțiilor sale, a fost decorat cu Marea cruce al Ordinului Regal Victorian de către regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit (11 iunie 1904).^[9]

În sfârșit, la 1 mai 1908, a urmat desemnarea de Feldmarschalleutnant, iar pe 1 ianuarie 1913 a fost onorat cu titlul de general de cavalerie și trimis la pensie).^[1] Anatol s-a retras după acea la Jadova unde a administrat moșiile până la moartea sa la 11 septembrie 1932. Fiul său mai tânăr Frederic (Friedrich) a preluat administrația moșiilor din Jadova până la ocuparea sovietică conform Pactului Ribbentrop-Molotov și răpirea Bucovinei de Nord în 1940.

Decorații militare (selecție)

Generalul a fost un ofițer mult decorat, între altele cu:^[10]

Comandor al Ordinului Național „Steaua României”
Marea cruce al Ordinului Regal Victorian (1904)
Marea Cruce al Ordinului Sf. Ludovic al lui Carol al II-lea, Duce de Parma
Ordinul Coroana de Fier clasa 1
Ordinul Coroana de Fier clasa 3
Medalia de Merit Militar "Signum Laudis"
Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
Ordinul Prusac al Coroanei de clasa I
Marea Cruce al Ordinului Spaniol de Merit
Marea Cruce al Ordinului "Isabel la Católica"
Marea Cruce al Ordinului „Friedrich” al regatului de Württemberg (1907)^[11]
Ordinul Regal al Prusiei „Vulturul Roșu” de clasa II
Ofițer al Ordinului Saxoniei „Albrecht”
Cavaler de casa 1 al Ordinului „Leul de Zähringen”
Comandor al Ordinului Crucii Takovo, Serbia

Galerie de imagini

François-Louis de Saint-Quentin, pe la 1840
Elise von Ysselbach. pe la 1850
Karl August de Saint-Quentin, 1863
Douglas de Saint-Quentin, 1972
Desideria de Saint-Quentin, 1935
Frederic de St. Quentin, 1953
Florica Mihăilescu, 1953

Note

^ ^a ^b ^c Antonio Schmidt-Brentano: „Kaiserliche und k. k. Generale (1618–1815)”, Österreichisches Staatsarchiv/A. Schmidt-Brentano 2006, p. 16 Oesta.gv.at Arhivat în 4 octombrie 2013, la Wayback Machine.
^ Prof. Dr. Ernst Heinrich Kneschke: „Neues allgemeines Deutsches Adels-Lexicon“, Band 3 Verlag T. O. Weigel, Leipzig 1854, p. 27-28
^ Erich Prokopowitsch: „Der Adel in der Bukowina”, Editura Südostdeutscher Verlag, München 1983, p. 123
^ „Gothaisches genealogisches taschenbuch der Gräflichen Häuser”, Editura Justus Perthes, Gotha 1894, p. 127
^ Hans Friedrich von Ehrenkrook (ed.): „Genealogisches Handbuch des Adels”, vol. 112, Editura C.A. Starke, 1997, p. 68, 71
^ „Kais. königl. Militär-Schematismus”, partea 1, pentru 1869–1870, Editura k. k. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1870, S. 580.
^ Istoria regimentului de dragoni nr. 7
^ „Kaiserlich königlicher Militärschematismus”, Editura K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1903, p. 163.
^ William A. Shaw: „The knights of England: A Complete Record from the Earliest Times to the Present Day of the Knights of All the Orders of Chivalry in England, Scotland”, 2004, p. 430, ISBN 0-8063-0443-X
^ „Hof- und Staats-Handbuch der Österreichisch-Ungarischen Monarchie”, vol. 36, Editura K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1910, p. 48
^ Hof- und Staatshandbuch des Köenigreiches Württemberg”, vol. 20, Editura Verlag der Hofbuchdruckerei zu Guttenberg, 1907, p. 133

Bibliografie

Hans Friedrich von Ehrenkrook (Hrsg.): „Genealogisches Handbuch des Adels“, vol. 112, Editura C.A. Starke, Limburg an der Lahn 1997
Erich Prokopowitsch: „Der Adel in der Bukowina“, Editura Südostdeutscher Verlag, München 1983
Friedrich Graf Bigot de St. Quentin: „Die Geschichte der Familie Le Bigot de St.-Quentin“
Heinrich Marenzi: „Meine Familie – ein Versuch Geschichte und Erinnerungen zu bewahren“

Legături externe

Materiale media legate de Anatol von Bigot de Saint-Quentin la Wikimedia Commons

[A._Brentano-1] Antonio Schmidt-Brentano: „Kaiserliche und k. k. Generale (1618–1815)”, Österreichisches Staatsarchiv/A. Schmidt-Brentano 2006, p. 16 Oesta.gv.at Arhivat în 4 octombrie 2013, la Wayback Machine.

[2] Prof. Dr. Ernst Heinrich Kneschke: „Neues allgemeines Deutsches Adels-Lexicon“, Band 3 Verlag T. O. Weigel, Leipzig 1854, p. 27-28

[3] Erich Prokopowitsch: „Der Adel in der Bukowina”, Editura Südostdeutscher Verlag, München 1983, p. 123

[4] „Gothaisches genealogisches taschenbuch der Gräflichen Häuser”, Editura Justus Perthes, Gotha 1894, p. 127

[5] Hans Friedrich von Ehrenkrook (ed.): „Genealogisches Handbuch des Adels”, vol. 112, Editura C.A. Starke, 1997, p. 68, 71

[6] „Kais. königl. Militär-Schematismus”, partea 1, pentru 1869–1870, Editura k. k. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1870, S. 580.

[7] Istoria regimentului de dragoni nr. 7

[8] „Kaiserlich königlicher Militärschematismus”, Editura K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1903, p. 163.

[9] William A. Shaw: „The knights of England: A Complete Record from the Earliest Times to the Present Day of the Knights of All the Orders of Chivalry in England, Scotland”, 2004, p. 430, ISBN 0-8063-0443-X

[10] „Hof- und Staats-Handbuch der Österreichisch-Ungarischen Monarchie”, vol. 36, Editura K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1910, p. 48

[11] Hof- und Staatshandbuch des Köenigreiches Württemberg”, vol. 20, Editura Verlag der Hofbuchdruckerei zu Guttenberg, 1907, p. 133

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]